Dublă europeană pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre

  • -

Dublă europeană pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre

Category : News

Startul de sezon i-a oferit lui Vali Porcișteanu două succese pe asfalt, între care și unul în Tour European Rally. Au urmat, ”legate”, rundele de la Arad și Bacău, care i-au prilejuit revenirea, în concurs, pe suprafața sa preferată, macadamul, după trei ani. Prilej pentru alte două succese în CNRD, dar și într-o competiție continentală, de data aceasta European Rally Trophy

”Am început acest sezon competițional cu dreptul, iar acum aștept cu nerăbdare și încredere să revin după trei ani, într-un concurs oficial, pe macadam. Mă bucur că primul prilej este întrecerea de la Arad, una pe care o cunosc și am câștigat-o în 2011, anul în care am devenit campion național absolut”, spunea, la Cluj, după Transilvania Rally powered by Ford, Vali Porcișteanu. Într-adevăr, pofta de a face spectacol, și determinarea de a obține încă un rezultat pozitiv în întrecerea națională s-a văzut încă din startul competiției din Vestul țării. Și aceasta chiar în condițiile în care Vali și copilotul său, Dan Dobre, anunțau înaintea startului că vor căuta să obțină puncte fără să-și asume riscuri pe specialele arădene, unele tehnice, dar și cu porțiuni rapide și înguste prin păduri. Nimic surprinzător de vreme ce la numai două săptămâni era programat Raliul Moldovei Bacău, pe o suprafață similară.

După ce la Shakedown s-au facăut ultimele setări, în special pe cele vizând problemele cu ținuta de drum, Vali s-a instalat pe prima poziție după speciala cu numărul 1. A cedat apoi supremația pe următoarele două probe, pentru ca la final de zi să-și treacă în cont un scratch pe Superspecială, devansând și mașinile R5, rezultat în urma căruia a urcat pe prima poziție la clasă și a doua la general.

Ziua secundă a debutat cu un ritm safe, menit să le conserve avansul fără asumarea de riscuri inutile. Vali și Dan au reușit totuși încă o victorie de probă specială, pe Conop 2, și un loc secund pe Nadăș 2, Power Stage-ul întrecerii, astfel că la final s-au clasat pe poziția a treia a ierarhiei generale, au obținut a treia victorie consecutivă la Clasa 3 în CNRD, dar și încă o victorie în Europa. De data aceasta a fost vorba de succesul în ERT2, competiția de la Arad fiind și etapa de debut a FIA European Rally Trophy. În plus, echipa DTO Rally Team a urcat pe treapta a treia a podiumului. Cristi Dolofan, care a concurat în cadrul competiției rezervate debutanților, a obținut un binemeritat loc 2, chiar daca a avut probleme cu motorul mașinii, Bogdan Năstase a revenit, după o pauză lungă, cu un loc 4 la Cupa Dacia, pe care a câștigat-o în 2011, în timp ce Cristi Timisică, confruntat și el cu diverse probleme minore, dar care l-au scos constant din ritm, a încheiat cursa cu un podium la juniori – locul 3!

Încă un pas spre vârf în Raliul Moldovei Bacău

Pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre Raliul Moldovei reprezintă unul special, chiar dacă nu și-au adjudecat încă victoria în această competiție. Și aceasta pentru că aici și-au trecut, în 2011, titlul național absolut. Nu este de mirare că cei doi au abordat întrecerea cu dorința de a bifa încă un succes la Clasa 3, victoria în ERT 2, întrecerea moldavă făcând parte din FIA European Rally Trophy, și, pe cât posibil, să pună presiune pe piloții care beneficiază de mai performantele modele R5. Obiectiv atins!

”Fără îndoială, ne-am dorit succesul la Clasa 3, pentru că dorim să ne asigurăm cât mai rapid, matematic, titlul național la Clasa 3, obiectivul nostru pentru acest an. De fiecare dată ne facem strategia, cât și unde să forțăm, conștienți fiind că un raliu nu înseamnă doar zone de ”pedal to the metal” ci și să știi să îți dozezi efortul și să menajezi mașina”, a spus, la finele primei zile de concurs, Vali. La acel moment, echipajul Porcișteanu-Dobre bifase deja două scratch-uri, între care unul în Superspeciala din centrul Bacăului, în astfel de probe cei doi putând obține, cu concentrare și precizie maximă, timpi buni raportat la concurenții care beneficiază de modele R5, configurația traseului reducând diferența tehnică dintre mașini. Grație timpilor obținuți pe cele 9 probe ale zilei, Vali și Dan erau pe locul 3 în clasamentul general și conduceau cu un avans confortabil la Clasa 3 și în ERT2.

Ecartul deja asigurat le-a permis celor doi să facă o cursă tactică în ziua secundă, menită să le securizeze rezultatul. Lucru care s-a și întâmplat. Ba mai mult, Vali a beneficiat de problemele întâmpinate de pilotul care-l preceda, Bogdan Marișca, pe ultima parte a specialei de final și pe legătura către sosire, și a izbutit să urce pe locul secund în ierarhia generală. ”N-a fost un raliu ușor. În prima zi probele au fost foarte casante, iar în cea secundă rapide și alunecoase, și mă bucur că am reușit nu doar să ajungem cu bine la final, ci și să obținem un rezultat foarte bun. Îmi pare rău pentru Bogdan, a avut ghinion, dar astfel de momente fac parte din ceea ce înseamnă raliurile. Mă bucur pentru locul 2 la general și sper să urcăm cât mai des pe podium în etapele rămase până la finalul sezonului. Cum, din păcate, Clasa 3 se constituie rar, vizăm acum să intrăm constant în lupta pentru primele 3 locuri. Nu este ușor să lupți cu modelele R5, dar forțăm pe probele a căror configurație ne permite să reducem decalajul tehnic, iar pe restul căutăm să diminuăm la maximum ecartul. Consider că este o pregătire foarte bună pentru viitor pentru că, firește, mă gândesc la o astfel de mașină R5 care să-mi permită să lupt pentru victoria la general, și sper ca acest vis să devină realitate cât mai rapid”, a spus Vali.

Succesul la Clasa 3 îi permite să mai facă un pas către obiectivul din 2017, titlul național al categoriei, și, în plus, Vali și Dan au bifat a doua victorie în ERT2. ”Intenționăm să mai participăm în ERT, vizăm întrecerile de la Sliven și pe cea din Serbia, iar punctele acumulate ne oferă premise să sperăm la o clasare bună în ierarhia finală din competiția europeană”, a încheiat Porcișteanu.

Echipajul Porcișteanu/Dobre se bucură de susținerea unor parteneri de încredere, DTO și Tellur (marca pe care Vali o reprezintă în România), dar și YATOshop.ro (partener tehnic) și Digi24 & ProFm (parteneri media).


Parteneri

Contact

Email: office@valiporcisteanu.com Telefon: 0754.200.111